Casa din Mămulari

„Haideți, duduie, intrați în casă și luați loc. Avem multe de povestit!”

Pe o străduță îngustă, ascunsă în spatele blocurilor comuniste din centrul Capitalei, se află o casă mică, plină de emoția unor vremuri de mult uitate. A supraviețuit demolărilor din perioada regimului comunist și năvalei minerilor din iunie 1990. La intrare, o placă comemorativă discretă amintește de locatarul casei, Corneliu Coposu, fostul lider țărănist, care a trăit în această casă în perioada 1975-1995. Cei patru pereți ai casei au susprins istoria unui destin plin de suferință, dar presărat și cu multe momente de fericire.

Acum câțiva ani, poposeam pentru prima dată în casa de pe Mămulari. Cele două surori ale Seniorului mă primeau, pentru câteva ore, în intimitatea poveștii lor de familie. Dincolo de personalitatea politică a lui Corneliu Coposu, printre amintirile celor două surori îl descopeream pe omul Corneliu Coposu sau pe „Cornel”, așa cum era alintat de către cei apropiați lui. Fotografiile, cărțile și fragmentele de ziar, care decorau frumos casa, aminteau de viața plină a Seniorului, dar îi și devoalau valorile de care nu s-a dezis nici în cele mai negre momente ale sale, credința și Regele.

Scurta vizită în casa din Mămulari începe cu povestea copilăriei Seniorului, din Sălajul lui drag. Surorile Rodica și Flavia Coposu rememoreau anii inocenței, când familia lor se bucura de momentele fericite, iar răul părea departe de ei. Ca orice copil, Corneliu Coposu avea aspirații, iar familia îl încuraja să și le împlinească. De la tatăl său, preotul Valentin Coposu, Cornel a moștenit stăpânirea de sine și dragostea de oameni. Prin tatăl său l-a cunoscut pe Iuliu Maniu. În interviurile sale, Seniorul își aducea aminte de bucuria anilor de copilărie și adolscență, când lumea părea fără limite.

În mai toate fotografiile tinereții, Seniorul apare alături de Iuliu Maniu, alături de care a trăit toate evenimentele politice importante ale vremii. Privirea lui plină de admirație demonstrează respectul pe care i-l purta marelui om politic. Alături Maniu, Corneliu Coposu a învățat ce înseamnă onoarea și sacrificiul. De altfel, Maniu a fost cel care l-a ajutat pe Corneliu Coposu să își găsească vocația în politică, într-o vreme când a intra în politică însemna o mare responsabilitate publică.

Iar prin parcursul său politic ulterior, a demonstrat că modelul politic insuflat de marele om de stat a fost cel corect. De la Iuliu Maniu, Seniorul a preluat modestia și tăria de caracter, dar și simțul politic ascuțit. Corneliu Coposu a înfăptuit întocmai testamentul politic lăsat de Iuliu Maniu, chiar și în vremurile tulburi pe care le-a trăit în politica de după 1990.

Acasă, printre ai lui, Seniorul nu își povestea suferințele, se decisese să le țină ascunse într-un sertar, pe care se încumeta să îl mai deschidă din când în când în compania prietenilor săi dragi, alături de care îndurase teroarea perioadei de maximă represiune comunistă. Nu voia să își împovăreze familia cu amănuntele durerii pe care o îndurase ani la rând în închisorile comuniste. Perioada marilor suferințe îi schimbase radical viața. Tânăr fiind, Corneliu Coposu a fost obligat să afle mult prea devreme ce înseamnă sacrificiul. Comunismul i-a luat, pe rând, tinerețea, libertatea, dar și soția.

O fotografie veche, așezată pe mobila veche din sufragerie, o înfățișează pe Arlette, soția Seniorului. Alături de Arlette, a trăit o frumoasă poveste de dragoste, dar comunismul nu i-a lăsat să se bucure mult timp de viața de familie. Trimisă și ea în spatele gratiilor, Arlette a îndurat cu greu anii de închisoare. Chinurile din penitenciar și-au pus amprenta asupra stării sale de sănătate. La un an după eliberare, Arlette s-a stins acasă, lângă soțul ei. Surorile amintesc timid despre durerea pe care a simțit-o Cornel în acei ani, așa au fost educate, dar vorbesc cu mare delicatețe despre frumoasa Arlette.

Rodica și Flavia Coposu au trăit alături de Senior toate momentele bune sau grele ale vieții sale. Au simțit durerea persecuției din perioada comunistă, dar și nedreptățile la care a fost supus după 1990, când Corneliu Coposu era hulit de puterea neocomunistă în cel mai josnic fel. Pentru noi, cei de astăzi, experiențele Seniorului sunt greu de imaginat. Fiecare filă a jurnalului său consemnează istoria unui om complet. Așa a și rămas în memoria celor care l-au iubit.

Despre Cornel, surorile vorbesc cu admirație. Au îngrijit cu mare atenție și devotament memoria Seniorului, să nu îl uităm noi, cei mai tineri. Seniorul nu mai stă în fotoliul din camera de zi, dar prezența lui se simte în fiecare colțișor al casei. Astăzi, în casa din Mămulari au rămas multe amintiri, poate și multe regrete, dar cu siguranță a rămas povestea unui om.

Lasă un răspuns