Dacă pereții ar putea vorbi…Oare ce ne-ar spune?

La marginea orașului Râmnicu Sărat, aproape de calea ferată, stă ascunsă de lume și de vremuri o clădire veche, înconjurată de câteva ziduri scrijelite, marcate cu sârmă ghimpată. A rămas ca o amprentă a timpului ororilor, dorind parcă se ne amintească că lumea de azi nu ar fi existat fără durere și suferință. Deși clădirea a fost construită undeva spre sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind folosită ca penitenciar, istoria cea mai tumultoasă a Râmnicului Sărat rămâne cea din perioada comunismului.

Zeci de ani au trecut peste ea, vremurile comunismului s-au dus, oamenii s-au schimbat și ei, iar ea a așteptat momentul în care să ne spună povestea ei. Între pereții ei s-au păstrat istoriile unor oameni impresionanți. Ion Mihalache, Corneliu Coposu sau Ion Diaconescu, mari politicieni ai României democratice, au îndurat regimul de detenție de la Râmnic. Iar tineri precum Jenică Arnăutu, care s-a opus comunismului, nu s-au mai întors acasă la familiile lor. După ani de tăcere, Închisoarea Tăcerii ne-a lăsat să întrăm în lumea ei și să îi deslușim secretele.

În 2007, pășeam pentru prima oară pe poarta acestui loc istoric. Celularul ascundea ușile din lemn vechi ale celulelor mici și întunecate, dar si un vitraliu mare, care lăsa câteva raze timide de soare să intre în clădire. Deși vară, înăuntru temperatura nu trecea de 15 grade. Iernile erau cumplite la Râmnicu Sărat, deținuții rezistau cu greu nopților geroase de ianuarie. Închisoare mică, de doar 35 de celule individuale, Râmnicul devenise loc de exterminare pentru elita politică, care se împotrivise instaurării comunismului. Aici, liniștea înspăimântătoare devenise un calvar pentru deținuți. Orice zgomot din celulă era aspru pedepsit de către gardienii închisorii, care îi pândeau șireți pe la uși pe deținuți. Cei care rupeau liniștea grea de la Râmnic ajungeau  în cea mai rece și întunecată celuă a închisorii, Neagra, unde erau bătuți cu bestialitate timp de mai multe zile. Nimic nu trecea neobservat de vânjoșii gealați cu bastoane.

Plimbându-te pe celularul pustiu, parcă îi auzi strigătele de durere ale bătrânului Mihalache sau îl vezi pe tânărul Corneliu Coposu cum transmite mesaje colegilor folosindu-se de limbajul Morse. Lupta deținuților cu supraviețuirea a fost atroce. Unii dintre ei recitau poezii în gand, alții scriau tratate filozifice în minte sau se pur și simplu se rugau pentru ziua de mâine. Dincolo de durerea fizică, îngrozitoare, cea mai grea încercare rămânea aceea de a rezista psihic. Într-un loc ca Râmnicu Sărat, mintea devenea și ea un adversar.

Unii dintre deținuții de la Râmnic nu au supraviețuit terorii. Alții s-au întors acasă la familiile lor, dar viața lor nu a mai fost niciodată la fel. Închisoarea Tăcerii le luase totul: familie, tinerețe, sănătate. Pentru ei, lumea nu avea să mai arate niciodată la fel. În locul acesta ferit de lume, și-au piedut inocența și și-au abandonat dorințele. Soarta lor a fost decisă între pereții goi ai Râmnicului de comandantul Vișinescu.

Mulți ani după ce rostul penitenciarului luase sfârșit, porțile Râmnicului au rămas închise. Foștii deținuți, deși eliberați, au rămas în continuare atent supravegheați de Securitate, astfel că nu au vorbit prea mult despre cele întâmplate acolo. Nici măcar familiile lor nu cunoșteau detaliile anilor grei de la Râmnicu Sărat.

Povestea închisorii a devenit cunoscută publicului odată cu interviurile lui Corneliu Coposu din Memorialul Durerii, de la începutul anilor `90, când românii aflau că Seniorul uitase să vorbească în urma tăcerii totale de la Râmnic. În 2013, odată cu deschiderea anchetei împotriva fostului comandant al locului, Alexandru Vișinescu, oamenii aflau întregul tablou al torturilor și abuzurilor de la Râmnicu Sărat. Pentru o lungă perioadă de timp, în jurul închisorii s-au înțesut diverse povești, mai mult sau mai puțin reale. Foarte puțini dintre locuitorii orașului au știut ce se întamplase în spatele gardului ghimpat al închisorii în perioada comunismului. Astăzi, oamenii din oraș cunosc dramele pe care le-au trăit deținuții de la Râmnicu Sărat și le spun celor mai tineri povestea trecutului. Închisoarea Tăcerii în cele din urmă a vorbit.

 

Lasă un răspuns